Saturday, April 21, 2012

Ce costume de baie sa porti daca ai o silueta androgina

Daca esti slaba, cu o structura osoasa pronuntata si de cand te stii ti-ai dorit forme mai rotunde, ai nevoie de un costum de baie care sa te ajute sa-ti pui in evidenta feminitatea si cu care sa te simti sexy pe plaja. Afla cum sa-l alegi corect.
Kate Moss, Keira Knightley si Cameron Diaz sunt doar cateva dintre vedetele slabe, fara forme apetisante, dar cu un sex-appeal de invidiat. Cu atitudinea potrivita si cu un costum de baie ales special pentru formele tale, poti sa fii si tu la fel de sexy, fara indoiala!

Daca iti doresti sa sugerezi feminitate, alege intotdeauna cele mai dulci modele de costume de baie; imprimeurile florale sau cu buline si volanele delicate sunt cele mai potrivite.

Daca vrei sa "pacalesti" in legatura cu dimensiunea bustului tau, poarta un sutien cu volane mici aplicate sau unul cu cupe alungite pana dupa gat. Sutienul push-up sau cel cu burete subtire ti-l recomand in situatia in care ai spatele mai ingust.

Alte modele de sutien care iti vor veni bine sunt cele in forma unui opt intors sau cele in forma de triunghi cu o bareta dedesubt. Nu-ti recomand sutienul simplu, clasic in forma de triunghi. Daca ai sanii foarte mici, un astfel de sutien nu va face decat sa sublinieze asta.

Foarte delicat si potrivit pentru tine e si sutienul cu suport buretat, fara bretele, decupat delicat pe forma sanilor in partea de sus. Cu un puternic efect push-up, iti va sublinia feminitatea intr-un mod elegant.

Cand vine vorba de slip, te va avantaja atat unul semi-tanga, cat si unul intreg. Varianta cu siret lateral e foarte sexy. Pentru iluzia optica de solduri feminine incearca un slip cu dungi inguste sau late orizontale.

Avantajul corpului tau este ca poti alege un slip cu talia foarte joasa fara a-ti pune problema de burtica la vedere. E important sa nu porti un slip cu talia inalta sau peste solduri; acest model nu va face decat sa sublinieze lipsa unor forme voluptoase.

Daca te-ai plictisit de costume de baie in doua piese si vara asta iti doresti un costum intreg, alege unul in stilul corset, cu partea de sus asemanatoare unui sutien push-up cu taietura dreapta in dreptul sanilor.

La fel de sexy va fi si unul cu un decolteu ingust, dar adanc pana aproape de buric. La o persoana cu formele voluptoase un astfel de costum ar fi total neindicat, dand impresia de vulgaritate. Tie, in schimb, iti va sta perfect.

Un alt costum de baie potrivit pentru tine este cel cu taieturi laterale. Costumele intregi decupate pe solduri schimba printr-o iluzie optica forma corpului tau dintr-una dreapta intr-una cu solduri feminine.

0 comments:

Post a Comment