Costumele business masculine au un aer elegant, subliniat de detalii retro, iar ţinutele pentru femei sunt inspirate de revoluţia eleganţei stârnită la Paris în anii ’50 de Christian Dior.
Citeste si 10 piese must have din garderoba unei femei de afaceri
Punând accentul pe calitatea materialelor şi pe accesorizarea rafinată, doi consultanţi de stil, Irina Markovits şi Alin Gălăţescu, un stilist specializat în ţinute masculine (Adina Buzatu) şi designerul Wilhelmina Arz comentează pentru Income Magazine noul cod vestimentar office al toamnei 2012.
Magazine recoamndate de catre noi:
BeFashion.ro ; LaFemme.ro ; Matar.ro ; B-mall.ro ; ReFashion.ro
Un sezon „legal” pentru doamneDoamnele au parte de o veste bună:
„este cel mai bun sezon din ultimii patru, cinci ani”, declară consultantul de stil Alin Gălăţescu, vorbind despre cele două trenduri în vestimentaţia feminină office.Ambele look-uri avantajează majoritatea siluetelor şi pot fi adoptate (şi adaptate) în funcţie de vârstă, de funcţie, de domeniul profesional. Asortăm din nou geanta cu pantofii, chiar şi cu întregul ansamblu de accesorii (bijuterii, pălării, eşarfe), iar un look total mov, burgundy, negru, colorat va fi foarte apreciat. E un sezon foarte bun al culorilor:
„Inspiraţia masculină din ultimele sezoane s-a prelungit până la tipologia materialelor, la imprimeuri de cravată, la veste, şi până la asumarea totală a cămăşilor masculine. Pe de altă parte, se reîntoarce costumul clasic al anilor ’50 – fusta conică, sacoul office, rochia-peplum. Este cel mai «legal» sezon din ultimii ani, totul e ca la carte.”
„poţi să mergi de la pasteluri la negru sau la culorile toamnei. Se poartă iar look total alb imprimeuri, combinaţii negru-alb”.În privinţa accesoriilor, preferinţa designerilor se îndreaptă spre: „masiv, exotic, original – de la plicurile mari, la genţile voluminoase, la pălăriile de zi”, spune Gălăţescu. Obiectul-vedetă al sezonului: geantadoctor.
„Apare vreo două, trei sezoane, dispare două, reapare pentru încă patru. Cu forma ei triunghiulară, este foarte confortabilă, încăpătoare, poate fi purtată de toată lumea, nu te stânjeneşte la mers. Eu sunt topit după geanta-doctor”, mărturiseşte stilistul.Pe urmele lui Jackie Kennedy
„Vestimentaţiei de business feminine i s-au adăugat, în ultimele sezoane, câteva elemente noi, distinctive. Acestea dau un aer actualizat taiorului sau costumului pentru femei, mai apropiat de ţinute «fashion», fără ca rezultatul să fie totuşi avangardist”, completează şi Irina Markovits, consultant de stil.
„Noutăţile sunt fie în zona detaliilor vestimentare, cum ar fi sacouri, fuste şi rochii cu drapaje, a cromaticii şi imprimeurilor (roşu, vişiniu, grafisme baroce, carouri retro tip Prince of Wales), fie a ţesăturilor (tweed, inserţii din dantelă).”
Asistăm la „o reîntoarcere la clasic şi feminitate în zona dress-code office, după o căutare care a început de câteva sezoane”, afirmă creatoarea de modă Wilhelmina Arz.
„Dacă ne raportăm la accesorii, de pildă, pălăria şi mănuşile vor da nobleţe, rafinament şi o anumită alură.” Dar nu vă imaginaţi pene, panglici şi zdrăngănele, cum se poartă la cursele de cai de la Ascot sau ca la nunţile regale, ci pălării discrete, moderne, de zi. În sezonul rece puteţi arbora „o tocă mică de blană şi o geantă clasică – în toate colecţiile veţi regăsi plicurile sau genţile trapezoidale ale anilor ’50, iubite de Jackie Kennedy. Şalurile din ţesături fine de lână, pelerinele purtate peste sacou asigură confortul termic şi doza de stil necesare unei femei de afaceri de succes. Şi aici detaliile fac diferenţa: vă recomand imprimeurile florale, desenele geometrice (Prada) sau broderiile aurii (Dolce&Gabbana)”, încheie Wilhelmina Arz.Cuvântul de ordine pentru domni - simplitatea
Sezonul toamnă-iarnă 2012 este „dedicat eleganţei atemporale şi masculinităţii evidente”, declară Adina Buzatu, designer.Din punct de vedere al cromaticii, Adina Buzatu nominalizează „griul, în toate tonurile lui. De asemenea, nuanţele vegetaţiei autumnale reprezintă o paletă complexă de culori recomandate acum”.
„Aduce în actualitate, ca piese cheie, unele simboluri de stil masculin, precum sacoul la două rânduri de nasturi, pentru o abordare modernă a rafinamentului clasic. Piesa de impact a noului sezon o reprezintă costumul în carouri. Persoanele conservatoare, dar dornice să respecte direcţiile actuale ale modei, pot alege doar un sacou în carouri combinat cu piese vestimentare neutre.”
Părerile specialiştilor converg în acest punct. Irina Markovits e de acord că „noutatea constă mai degrabă în paleta cromatică a costumelor, cămăşilor, cravatelor, dar e legată şi de cea a ţesăturilor folosite. Pe lângă liniile clasice ale costu melor, se poartă în continuare croielile ajustate, slim fit, ale sacourilor închise la unul sau doi nasturi, şi pantalonii de costum pe lângă picior, ale căror manşete se opresc imediat sub gleznă”, precizează Markovits.Se poartă siluetele atletice, longiline
„Simplitatea este cuvântul de ordine în privinţa garderobei masculine de business . Este vorba de costume care îmbină distincţia şi discreţia, autoritatea şi masculinitatea, prin ţesături cu modele subtile, reţinute, nuanţe închise şi accesorii funcţionale - nu opulente”, declară Markovits.
În acest sezon, costumele business masculine au un aer elegant, subliniat de detalii retro:
„talia ajustată, revere ascuţite (înguste), revere-şal rotunjite (pentru costumele foarte elegante). Nasturele de sus al sacoului cu doi nasturi şi la un rând coboară de pe stern (coşul pieptului) până în dreptul taliei. Câteva detalii importante care fac diferenţa faţă de alte sezoane: buzunarul exterior la piept, umerii întăriţi şi bine definiţi. Reapare, în moda masculină, la Prada, Tom Ford, Burberry Prorsum, Paul Smith sau Baglioli, sacoul cu rând dublu de nasturi, cu o linie modernizată”, spune Irina Markovits.Şi un avertisment:
„Dacă înainte acest tip de costum era preferatul domnilor supraponderali, acum noua croială va avantaja siluetele atletice, longilinii.”Şi domnilor supraponderali ce le rămâne de făcut? Alin Gălăţescu sugerează
„cămăşile slim fit create şi promovate de italieni, concepute în aşa fel încât desfiinţează trapezul clasic – umeri şi tors voluminos. Croielile largi te fac să pari scurt şi dens. Dar slim fit fixează linia umărului mai sus, deasupra liniei naturale, creând efectul de alungire şi, implicit, de subţiere. Cămaşa nu este croită strâmtă pe burtă, ci strâmtă pe umeri. De la umeri în jos cade firesc, drept, permiţând mişcări lejere.”Accesorii „au rigueur”: pantofi Oxford, bretele, batiste de mătase
Accesorizarea unei ţinute este decisivă în obţinerea unui aspect final reuşit, modern şi pe deplin personal, crede designerul Adina Buzatu.
„Pentru acest sezon sunt propuse modele clasice de pantofi (de exemplu, Oxford) în culori neaşteptate: galben, oliv, albastru. Abordarea unui astfel de model este dovada unei personalităţi puternice, creative şi curajoase”, consideră creatoarea de modă.Şi un sfat pentru rafinaţi: „Mică, dar eficientă, batista de buzunar are calitatea de a transforma instant un outfit. Cea albă, din poplin, purtată drept şi lăsată să se întrevadă câţiva centimetri completează un look sobru.
„Fiind mate, cravatele şi papioanele din ţesătura fină de lână completează cu distincţie o ţinută office. De asemenea, bretelele, în nici un caz cele elastice – de preferat Albert Thurston - înlocuiesc cu succes curelele şi dau un aer retro-elegant.”
Alegerea unei batiste din mătase naturală colorată, uni sau imprimată, va scoate în evidenţă şi cea mai conservatoare opţiune vestimentară”, precizează Adina Buzatu, care oferă şi câteva sfaturi esenţiale pentru o ţinută business corectă.
Un plus de originalitate ar putea însemna...
„Să adaptezi vestimentaţia de business la personalitatea purtătorului, luând în considerare costumele şi cămăşile făcute la comandă. Sau să diversifici culorile sau imprimeurile cămăşilor (dacă nu există suficientă îndrăzneală ori instituţia are un dress-code rigid, te poţi exprima prin intermediu culorilor şi imprimeurilor căptuşelilor de sacouri).” – Irina MarkovitsŢinuta poate influenţa o negociere, o prezentare de produse/servicii, un interviu
„Să porţi accesorii – o pălărie care face parte din recuzita zilei respective, care completează outfit-ul şi pe care nu o poţi scoate, cum nu poţi scoate pantofii sau cureaua.” – Alin Gălăţescu
„Sobrietatea unei ţinute office nu înseamnă neapărat combinaţii vestimentare terne. Mixurile de imprimeuri, între cămaşă şi cravată, creează un look elaborat şi plin de personalitate. Ca prim pas, unei cămăşi în dungi i se poate asorta cu uşurinţă o cravată cu imprimeuri florale, dacă găsim o culoare comună a celor două piese.” – Adina Buzatu
Pentru interviuri de angajare sau prezentare a unor servicii:
„Mesajul transmis de vestimentaţie este cel al unei «recomandări» vizuale, dar întotdeauna prin prisma codului vestimentar al industriei în care profesăm. Regulile noi dictează ca tradiţionalismul/creativitatea profesiei alese să influenţeze felul în care ne îmbrăcăm. De exemplu, la o firmă de consultanţă financiară, linia sobră, dar modernizată a sacoului, culoarea închisă, accesoriile elegante vorbesc despre credibilitatea şi profesionalismul potenţialului angajat. Dar un arhitect, un designer de interioare, un impresar al unei trupe rock nu vor participa la interviuri îmbrăcaţi într-un costum bleumarin, ci într-o ţinută modernă, în tendinţe, creativă.” – Irina MarkovitsPentru negocieri:
„Pentru doamne, aş sugera o piesă vestimentară care se reîntoarce în forţă în acest sezon: helanca, pentru că, ascunzând restul, pune accentul pe frumuseţea şi expresivitatea chipului, unde ar trebui să se concentreze privirea interlocutorului.” - Alin Gălăţescu
„Paleta cromatică, tipul şi dimensiunea accesoriilor alese, precum şi alte detalii ascunse, influenţează percepţiile celor aflaţi în joc. Culorile considerate agresive sau contrastele cromatice puternice (cămaşă albă + sacou negru + cravată roşie), accesoriile luxoase, croielile foarte clar structurate (revere ascuţite, umeri de sacou drepţi sau exageraţi, dungi vizibile) pot fi folosite de către cei care doresc să fie percepuţi pe o poziţie de putere. În cazul negocierilor amiabile, al situaţiilor neconflictuale, sunt recomandate ţinute cu un contrast cromatic scăzut (cămaşa bleu, cravată bleumarin sau verde închis), culori neutre (gri, kaki, bej) şi linii vestimentare relaxate (mâneci suflecate la cămaşă, sacouri cu o linie lejeră sau dintr-o stofă moale). – Irina Markovits5 SFATURI PENTRU ŢINUTA BUSINESS MASCULINĂ
„Un ceas elegant va atrage atenţia asupra mâinilor, care au o mare putere de convingere în limbajul non-verbal. Atenţie la inele, care pot scoate în evidență degetele groase. Transparenţele camuflate sub un sacou, dantela, voalul care doar sugerează o posibilă nuditate au, în cazul femeilor, un rol important în negocieri – măcar pentru faptul că se asigură că vor conduce discuţia, în timp ce atenţia interlocutorului este distrasă spre alte aspecte. Este important să îl stârneşti, dar să îl stăpâneşti.” – Alin Gălăţescu
- Lasă la vedere manşeta cămăşii de sub cea a sacoului şi nu ceasul!
- Poartă ciorapi suficient de lungi, ca în momentul în care te aşezi pe scaun să nu se întrezărească pielea piciorului.
- Pentru o cină de afaceri, poartă o cravată uni sau cu model geometric mărunt în locul uneia în dungi.
- Adaptează forma gulerului de la cămaşă şi dimensiunea nodului de la cravată în funcţie de forma feţei.
- Intensitatea tonurilor cămăşii creşte direct proporţional cu nuanţele tenului, de la pal pentru blonzi până la cele vibrante pentru bruneţi.
OBIECTE-VEDETĂ ÎN ACEST SEZON
Doamne:
- cămaşa masculină
- pălăriile mici, de zi
- plicul la ţinuta office
- pardesie mari, colorate
- fusta conică
- rochia-peplum (cu un volan aplicat în talie)
Domni:
- geanta-doctor
- cămaşa-slim fit
- sacoul la două rânduri de nasturi
- cămăşile pe comandă
- țesături de foarte bună calitate
- maleta, din ţesături fine, purtată la costum sau la o combinaţie pantaloni-sacou
0 comments:
Post a Comment